Potrivit art.1 din Hotărârea nr. 6 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), “se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației”. Această măsură este una preventivă, care nu are la bază considerente de ordin medical.
În aceste condiţii activitățile şcolare şi extrașcolare derulate în cadrul Centrului Judeţean de Excelenţă Dolj sunt suspendate în această perioadă.